Emisiunea moderată de Teo Trandafir la Kanal D este urmărită de foarte mulți telespectatori, ocupând, de fiecare dată, locuri bune în topurile audiențelor. Totuși, iată că postul Kanal D este sancționat de către Consiliul Național al Audiovizualului tocmai din cauza a ceea ce s-a întâmplat în această emisiune.
Postul Kanal D a fost amendat cu 5.000 lei pentru ediția din 6 iunie 2019, informează paginademedia.ro. Motivul pentru care s-a luat această decizie l-a constituit subiectul ”Marian Drăgulescu”. Membrii CNA a ajuns la concluzia că au fost oferite ”detalii fără perdea” din viața sportivului Marian Drăgulescu, fără a exista acordul acestuia.
Chiar Marian și Corina Drăgulescu au făcut o sesizare către CNA, acuzând că „s-au adus CALOMNII, declarații mincinoase, atingere vieții intime, atingere vieții private atât a mea cât și a personalității MARIAN DRĂGULESCU printr-un material MINCINOS, obscen, batjocoritor. Materialul prezentat este neadecvat în conținut, inclusiv pentru ora de difuzare cu marcajul AP”, conform aceleiași surse.
S-a zvonit că Teo Trandafir ar câştiga 20.000 de euro pe lună, conform bugetul.ro. Dar Teo a dezvăluit că această sumă este exagerată, ea fiind plătită… decent.
„Dacă minciunile sfruntate fac legea, aşa sa fie. Dacă aveţi încredere în cuvântul meu de onoare, însă, aceste informaţii sunt exagerări complet inutile. Sunt plătită decent, dar până la ce scriu colegii, e cale lungă, să le-ajungă. O zi minunată să avem!’, a declarat Teo Trandafir pentru VIP24, preluată și de Viva!.
Teo Trandafir consideră că toți cei care discută despre salariul ei o fac fără a lua fiecare detaliu în calcul, mulțumindu-se doar să facă unele calcule superficiale.
“În legătură cu banii mei, nu știu dacă interesează pe cineva care este adevărul. Ar fi bine ca fiecare să aibă grijă de banii lui, de viața lui, de iubirea lui. Da, am pierdut, ca toată lumea, mult din ceea ce am produs. Au fost mulți cei care și-au dat cu părerea despre salariul meu, mult umflat, l-au înmulțit cu 12 luni și au făcut ei socoteala cât am câștigat eu într-un an. Nu au luat în calcul că poate plătesc chirie, că mănânc, am copil, poate trebuie să pun niște benzină, poate am niște rate. Nu, oamenii consideră că dacă tu ai o anumită sumă pe lună, odată înmulțită cu 12, iese exact suma pe care o ai într-un an. Greșit! Pentru că, între timp, ai făcut niște lucruri, poate ai ajutat un prieten, poate ai avut un părinte bolnav”, a mai spus Teo Trandafir, preluată de realitatea.net.